Vă prezint încă un superb inel confecționat pe elastic. Foarte simplu de realizat!
Materiale si Unelte:
* 12 bicoane de 4 mm culoarea “amethyst”
* 12 ace cu cap placate cu aur de 0,7 mm grosime și 2,4 cm lungime
* 25 mărgeluțe placate cu aur de 2,5 mm
* 1 tub placat cu aur
* Elastic special pentru înșirat
* Clește pentru tăiat
* Adeziv GS-Hypocement
Instrucțiuni:
* Introduceți cele 12 ace cu cap în cele 12 bicoane de cristal și faceți cate o bucla simpla la capătul fiecăruia.



* Înșirați pe elastic (fără a-l tăia de pe rola) toate mărgeluțe rotunde placate cu aur de 3 mm.
Si apoi, înșirați tubul placat cu aur.

* Înșirați cele 12 bicoane, introducând elasticul pe bucla fiecăruia și aranjați-le deasupra tubului mic placat cu aur.


* Înnodați elasticul de 2-3 ori și sigilați nodul cu GS-Hypocement. Lăsați-l 10 minute să se usuce și apoi puteți să tăiați cele 2 capete ale elasticului.



Important:
Pentru ca inelul să fie rezistent și sa nu se rupă ușor trebuie să folosiți un elastic de calitate, special pentru bijuterii și care să fie cel mai gros elastic pentru tipul de margele folosit.
De asemenea, mărimea inelului trebuie să fie un picuț mai mare decât degetul purtătoarei astfel încât să nu fie forțat când îl pune pe deget pentru că se întinde și în timp se poate rupe.


Pingback: Inel Jucaus pe Elastic - Ziarul toateBlogurile.ro